septembrie 25, 2013

fusta 53. despre legătura dintre teroare și iubire

atunci când suntem îndrăgostiți pierdem simțul măsurii. (mă rog, de multe ori asta nu are nicio legătură cu îndrăgostirea).

fața
la început ne lamentăm că nu avem ceea ce ne dorim. despre relația dintre posesie și iubire am mai vorbit. apoi începem să invadăm spațiul celuilalt cu marea noastră iubire. pentru că nu putem trăi fără el/ea. și asta din start presupune că omul ne devine dator.

apoi, prin tehnici, sau din întâmplare, sau pentru că suntem mai carismatici decât alții, ajungem în brațele celuilalt. și devenim geloși. cum să își permită celălalt să vorbească, iubească, facă sex cu altcineva?

asupra celui iubit se așterne teroarea. nu fă acest pas. fii altfel. așa cum te vreau eu. uite-te la mine. nu te uita la mine. nu te uita la nimeni.

omul, apăsat de greutatea iubirii terorii noastre își ia lumea în cap și fuge.

verso
la început ne lamentăm că nu avem ceea ce ne dorim. apoi ne scade stima de sine, se îngustează interesele și ajungem să fim ființe goale, cu ochii în nori și cu visele dărâmate. ne terorizăm pe noi înșine. pentru că așa e când iubești- trebuie să suferi.

dacă ai citit undeva despre tot felul de oameni care dacă iubesc - atunci suferă să știi că ei au confundat iubirea cu teroarea. așa zice Jodorowsky. îl susțin. tu nu trebuie să te zgârii nici pe față, nici pe suflet. și cu atât mai mult nu e nevoie să îl faci pe celălalt să tremure de frică sau de ciudă când aude de la cineva te iubesc.

și atunci celălalt nu o va lua la fugă la vederea ta. umple omul, nu îi goli inima. și te va iubi. în felul lui, așa cum știe el și poate. poate în tăcere, poate fără ca să dea de știre, poate doar pentru un minut, dar vei avea parte de cea mai intensă experiență trăită vreo dată.

lasă isteriile și teroarea. trăiește.
sursa

și o muzicutză

septembrie 22, 2013

fusta 52. cum alegi omul care să îți fie alături

cei mai mulți dintre noi acceptă să fie lângă cineva din frica de singurătate. o îmbrăcăm în tot felul de povești romantice-erotice-eroice-material-halucinante.

dar cel mai des fugim de propriile frici de singurătate. umilință? atacuri de gelozie? dezinteres pentru ceea ce faci și ceea ce ești? nu contează. principalul e că nu merg singur/ă pe stradă. sau nu dorm singur/ă în pat. sau am mai auzit o dată de la cineva: eu vreau pe cineva care să îmi facă borș și să îmi spele cămășile. și s-a însurat.

atât timp cît nu ești pentru celălalt o poartă de deschis, un mister de căutat - nu ai de ce sta alături. decât dacă frica de a te cunoaște și iubi este mai mare decât capacitatea de a îți accepta singurătatea.

ochii omului care îți este alături trebuie să descopere în tine The ultimate Man/Woman. e normal ca cel/cea care îți este alături să te creadă un pic de magician. doar tu ești sungurul/a care știi să transformi o tristețe în zâmbet.

și viceversa.

mă întreabă mulți cât durează iubirea. atâta timp cât te uiți la celălalt cu mirare. și cu expectanța magiei.
în rest - polițe umplute cu frici. nimic mai mult.


septembrie 21, 2013

fusta 51. ce faci când el/ea pleacă și tu rămâi


de obicei, când ne întreabă cineva câte relații ”serioase” am avut răspundem în funcție de timpul pe care l-am petrecut cu celălalt. această măsură a relației în timpi este din start o pistă greșită de evaluare a lor. 

relațiile se măsoară în lecții învățate și nicidecum în timp. se poate întâmpla că un one night stand ne învață mai mult de o sută de ori decât o relație în care bătătorim viața timp de zece ani. 

când cineva decide că e timpul să meargă mai departe înseamnă că a învățat din relație tot ce avea de învățat. punkt. degeaba îi chemați înapoi, degeaba suferiți. rolul vostru a fost îndeplinit. puteți merge mai departe cu capul ridicat. spre o nouă experiență. spre o nouă învățare. 

suferim în relații pentru că pornim măsurătoarea greșit: vreau să fiu cu tine tot restul vieții mele, spunem, considerând că această expresie este dovada cea mai mare a iubirii. nu este. este doar încercarea de a-l prinde pe celălalt în mrejele promisiunilor unei iubiri totale și veșnice. 

numai că asta generează suferințe și mai mari. pentru că oricum celălalt este orientat spre învățare: conștient sau nu. 

dacă totuși ești determinat să îl menții pe cel/cea pe care o iubești în relație, una dintre soluții este să creezi medii de învățare permanente. 

dacă a plecat - suferința cea mai mare, cum spune pe bună dreptate Jodorowsky, este frica de suferință. Lasă durerea să treacă prin tine, apoi spal-o. la modul cel mai real. și orientează -te spre un nou cadru de învățare. 

întrebarea pe care merită să o pui nu este: ce am făcut greșit, ci Ce am avut de învățat din asta. când vei înțelege ce anume ai reușit să schimbi în tine - durerea va dispare. vor rămâne amintirea frumoasă și gratitudinea. orice relație este de fapt un bun prilej pentru creștere. 







septembrie 17, 2013

despre generația lor și cum ne enervăm noi

răspuns special pentru Viorel. :)
mai demult circula pe internet scrisoarea lui Tudor Chirilă către liceeni.

indignare, like-uri, aprobare.

încă mai demult același vechi  poet scria:
”Ai noștri tineri la Paris învață/La gît cravate cum se leagă nodul,/Ș-apoi ne vin de fericesc norodul/
Cu chipul lor isteț de oaie creață/...Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.
Și viața lor nu și-o muncesc — și-o plimbă”.
Mai aproape de noi ca timp stau bunicile și părinții care spun: ”când eram noi ca voi...tineretul de astăzi..etc”

tinerii de astăzi ascultă poezie, pentru că nu se stinge lumina. au tehnică și știu să caute informația de care au nevoie fix în trei minute, până revine prietenul pe chat, învață să gestioneze singuri coduri, conturi. Știu de mici ce vor face când vor fi mari și nu acceptă orice poveste profesorală ca fiind adevăr suprem. Chiar dacă spun prostiuțe, pentru că sunt tineri, nu pentru că sunt proști, ei fac video-blogging și îndrăznesc să spună ce cred. 
tinerii de astăzi sunt mai pragmatici și au tupeul să spună - nu învăț pe de rost, această materie de la școală nu îmi va fi de folos la nimic. (deci știu să prioritizeze informația). 
poate pur și simplu îmbătrânim noi și nu înțelegem că pe youtube poți să înveți fizică și biologie într-o altă formă?
și acum răspunsul lor: 

- noi știm să descoperim aplicațiile la IPhone. voi habar nu aveți cum să gestionați șapte conturi în același timp.
noi citim. texte scurte și cu sens. nu ne interesează țara. suntem copii. avem alte interese. 
- noi vrem să plecăm de aici. mulți dintre noi au ales deja universitatea și au învățat limba țării în care vom merge. noi nu vom tânji după glodul și străzile întunecoase ale orașului natal. 
- noi nu ne gândim la furat. asta înseamnă efort. nu ne umplem capul cu informații inutile. 
-Noi nu mai ascultăm profesorii.Pentru noi ei nu sunt drame din care să învățăm. noi am învățat că fiecare trebuie să facă propriile greșeli pentru a reuși să înveți ceva din ele. 
-Pentru noi ei doar sunt. Apoi nu vor mai fi. Așa înțelegem noi că lumea nu e un loc veșnic. Deci trebuie să trăim astăzi. 
-Știrile despre cultură nu adună like-uri, de aia nu le vedem. adună like-uri doar ceea ce e interesant și util. 
-Nu ne pasă ce gândesc alții. Suntem tineri și acum e timpul nostru. Timp de iarbă și tequilla. De învățat, învățăm pe urmă.
-Iar regulile…Regulile au fost scrise pentru a fi încălcate.
Suntem tineri.  Nu suntem Binele nimănui.  Nu suntem Dreptatea nimănui. Suntem ceea ce suntem. Și ne place de noi. 
Suntem ceea ce ne învățați. Suntem ceea ce nu ne învățați. 
Nu suntem șansa nimănui, nici a țării, nici a voastră. Poate e timpul să vă asumați propriile greșeli și să faceți ceva. Fără ca să ne criticați și frustrați. 

ps. asta ascultă fiică-mea la 12 ani. nu citește. stă pe chat. se gândește la bani. e imposibilă. știe ce va face peste douăzeci de ani. și ca ea sunt foarte mulți. altfel decât noi. neascultători. fără activism civic. dar se duc în vizită la spital la un băiat despre care au auzit că a facut accident de mașină și scriu petiții ca un copil, care a rămas orfan să nu fie ”închis”, vorba lor în orfelinat. puțin? fără patriotism? slavă Domnului!
sursa

septembrie 14, 2013

fusta 50. în spatele unui bărbat de succes stă o femeie puternică

de fiecare dată când aud expresia asta, mă apucă tremuriciul.

în spatele fiecărui om puternic stă el însuși, sau ea însăși. cu propriile puteri, frici depășite, sentimente, singurătăți și iubiri.

femeile, în disperarea lor de a fi primele au inventat tot felul de porcării. de exemplu că ele stau în spatele unui bărbat puternic. sau că ele au generat războaie. de exemplu, celebra istorie a Elenei din Troia. de fapt, acest război nu a fost al lui Paris, ci al lui Ahile cu Hector. ei doi trebuiau să se întâlnească.

terminați să vă îmbătați cu luptele altora, cu războaiele altora, cu dorințele altora.

suntem ceea ce suntem. reușim atât cât putem. punct. putem fi poduri ale cuiva, dar nu conferim și nu susținem puterea nimănui.

oamenii sunt puternici pentru că au reușit să își depășească propriile limite, sau cele stabilite de societate, mame, școli și alte garduri sociale.

atunci când vom învăța să fim - fiecare dintre noi, femeie sau bărbat, el/ea însuși/însăși vom învăța să spunem - am reușit pentru că pot. au fost oameni care m-au susținut. eu nu stau în spatele nimănui. sunt responsabil de propria viață. și atât.

ps. ați văzut vreun bărbat care să declare că el a stat în spatele unei femei puternice?

sursa

septembrie 13, 2013

65 de ani și trei luni și patru zile

azi dimineață telefonul mi-a amintit că tata împlinește 65 de ani. nu trebuia să îmi spună.

gânduri scrise în data de 9 iulie și alte zile

***
în disperarea de a trece dincolo nu uita că lumea este un loc temporar, loc de învățare a iubirii. ne vedem cam peste 30 de ani. nu te voi întreba nimic.

***
întâlnirea cu moartea nu m-a speriat, nu m-a dezgustat. a lăsat un fel de tristețe care își pune amprenta pe tot ceea ce fac. și straniu, dar pragmatism și viziune mai realistă asupra lucrurilor, mai degrabă descoperite și dezgropate în mine decât apărute brusc.

***
mâine tata ar fi împlinit 65 de ani. un străin care a marcat fiecare pas și privire a mea asupra vieții. un om tare drag și apropiat de la care am învățat că este necesar ca dragostea să fie manifestată. și furia. și tot ce simți. Tata, care a plecat mai demn decât orice om pe care l-am cunoscut. chiar dacă i-au rămas atâtea vise neacoperite.

***
azi dimineață m-am trezit cu gândul la cei 60 de ani ai tatei. și câte s-au întâmplat în cinci ani. diseară, Tata, stăm la un pahar cu vin și vorbim. așa cum am stat cinci ani în urmă.

14.09.2009
ştii tu cum e cu 
unităţile dialectice

sunt ca femeile cu care te culci pentru a lăsa sperma undeva
nu 
oriunde

tata are 60 îi sar arcurile în toate direcţiile şi pe la colţuri o mai iubeşte pe mama

şi-a pierdut tunica de Oedip rătăcind cu mine prin carusele 
se lasă atent în genunchi şi desenează vise cu degetul mare


îmi spune
am fost fericit am iubit
toată viaţa o femeie îmi aşterneam dragostea peste picioarele ei şi 
zburam  

pe la altele
păduri întregi se adună nu mai văd nimic dar să simţi e una să fuţi e alta tu mă înţelegi tu 
eşti fata
mea nu mă pot dezice de
tine

o să îţi lucească ochii la vederea lui şi vei şti acesta e semnul poţi să
îţi legi inima clopot şi să fugi 


eşti faţa mea nu mă pot dezice de
tine

și o carte